Când educația se lasă așteptată
…și sistemul se învârte în carusel. În timp ce ne simțim ca într-un roller coaster cu evoluția tehnologiei, sistemul educațional românesc încă se învârte într-un carusel pentru bebeluși dintr-un bâlci unde a devenit o obișnuință să calci pe coji de semințe. Pe mucuri de țigară nu mai calci — au fost înlocuite de vape-uri fancy de clasa a VI-a, cu acordul părinților.
Să fie clar ce inhalează acești copii: nicotină (substanță care creează dependență și afectează creierul în dezvoltare), formaldehidă și acetaldehidă (cancerigene), diacetil (substanța care distruge căile respiratorii), benzen (aceeași substanță toxică din gazele de eșapament) și metale grele — plumb, nichel, crom, cadmiu, arsen. Un studiu UC Davis din 2025 a constatat că anumite vape-uri de unică folosință emit mai mult plumb decât fumul a 20 de pachete de țigări. Iar conform OCDE, 1 din 4 tineri de 15 ani din România a folosit deja țigări electronice. Între ore, lângă școli, fără ca nimeni să controleze nimic.
Dacă reușești să faci un pas în afara acestui film, nu poți să nu te întrebi dacă încercările eșuate de a îmbunătăți educația sunt din neștiință sau dintr-o comoditate care s-a transformat în politică de stat. Nu conspirație — ceva mult mai banal: sunt peste 30 de ani de inerție, de reforme pe hârtie, de miniștri care vin, promit, pleacă și lasă în urmă același sistem nefuncțional, care nu protejează, nu formează și nu pregătește pe nimeni pentru nimic.
Cu fiecare știre apărută, cu fiecare reportaj care pică greu, apar licăriri de speranță că vom vedea pași mai hotărâți. Speranța durează cam cât un ciclu de știri. În lumea în care drogurile sunt la o seringă distanță, cei care au puterea de a schimba ceva se uită în direcția greșită. Sau nu se uită deloc.
Adolescenții filmează bătăile și le postează ca trofee. Conform Salvați Copiii, 6 din 10 copii au fost martori la hărțuire online, iar doar 5% cer ajutorul unui adult.
În unele școli, unde conducerea este un pic mai deschisă, se desfășoară mici acțiuni într-o direcție bună. Ateliere de conștientizare, oameni din exterior care aduc frânturi de educație din lumea reală. „Siguranța școlară", proiectul de referință al IGPR, raportează peste 96.000 de activități de prevenire într-un an — cifre impresionante pe hârtie, care se spulberă în fața celor aproape 1.900 de cazuri de violență din același an.
Și ce rămâne în urmă? Un pliant. Un pliant la fel de timid ca toată abordarea, prin care elevii sunt înștiințați că se pot tatua de la 14 ani și se pot căsători de la 16. Cu acordul părinților sau prin decizie judecătorească. La 16 ani ai mintea perfect aliniată, gândirea critică e la capacitate maximă — deși neuroștiința ne spune clar că creierul nu se maturizează complet până la 25 de ani. Dar cine mai citește neuroștiință când ai un formular de completat?
Sistemul educațional românesc nu are nevoie de mângâiere. Are nevoie de un semnal de alarmă tras cu toată puterea, de răspundere reală pentru cei peste 30 de ani de distrugere prin nepăsare. Caruselul se învârte în continuare, muzica de orgă sună tot mai strident, iar copiii — aceia care ar trebui să fie prioritatea absolută a oricărui stat care se pretinde funcțional — se țin de calul de lemn, fără să-și mai dea seama că se învârt în cerc.
